Elevii din Republica Moldova ar putea raporta cazurile de agresiune, intimidare și hărțuire online prin intermediul unor formulare electronice anonime sau al unor cutii pentru sesizări instalate în instituțiile de învățământ. Măsurile sunt prevăzute într-un plan prezentat de Ministerul Educației și Cercetării în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia parlamentară pentru educație.

Potrivit datelor Barometrului școlar din 2025, unul din patru elevi a fost lovit sau îmbrâncit de colegi, iar aproximativ unul din trei a fost expus fenomenului de cyberbullying.
Planul mai prevede pilotarea, în perioada 2027–2028, a unui model de intervenție pentru reducerea violenței și bullyingului în cinci școli din Chișinău, Hîncești, Răzeni și Ialoveni. Modelul va include un plan de intervenție, iar rezultatele vor fi evaluate pentru a stabili dacă poate fi extins și în alte instituții.
Totodată, se propune desemnarea unui coordonator în fiecare instituție de învățământ, responsabil de gestionarea cazurilor de violență, de la identificare până la soluționare.
În cadrul consultărilor, a fost subliniată și necesitatea implicării mai multor instituții în gestionarea cazurilor de abuz, precum și extinderea măsurilor de prevenire către școlile sportive, instituțiile de artă și grădinițe.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova