Monday, 26 October , 2026

Guvernul încurajează sportul de performanță prin burse lunare acordate sportivilor

Tinerii sportivi care vor obține performanțe pe arena internațională vor fi premiați de stat. Guvernul Republicii Moldova a decis extinderea programului de burse lunare, astfel încât de susținere financiară vor beneficia și elevii cu vârste între 13 și 15 ani, dar și tinerii sportivi cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani.

Până acum, indemnizațiile lunare erau acordate doar sportivilor din categoriile cadeți, juniori și seniori.

Suma burselor va fi stabilită în funcție de nivelul competiției la care sportivul participă și de rezultatul obținut. Potrivit autorităților, noile reglementări vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, iar costurile estimate pentru implementarea programului se ridică la aproape 60 de milioane de lei.

Pentru anul în curs, Guvernul a alocat deja peste 47 de milioane de lei pentru bursele sportivilor, menționând că investițiile în performanța sportivă reprezintă o prioritate națională.

Vezi si

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și persoanele aflate în concediu medical. Cum pot fi ridicați banii

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță finanțarea unor noi plăți pentru familiile cu copii …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *