Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, a încetat din viață marți, la vârsta de 95 de ani. Acesta s-a stins la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, unde era internat de aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Vestea morții fostului șef de stat a fost confirmată oficial de Guvernul României, care a transmis un mesaj de condoleanțe:
„Cu profund regret, Guvernul anunță încetarea din viață a fostului președinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul președinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Guvernul României transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați.”
Starea de sănătate a fostului președinte s-a deteriorat accentuat în ultimele zile. Sâmbătă, cadrele medicale anunțaseră că aceasta devenise critică, cu instalarea disfuncțiilor multiple de organe.
În contextul agravării stării sale, autoritățile române au convocat, încă de luni, Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat, pentru a pregăti ceremoniile oficiale conforme legii. Din componența comitetului fac parte reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Guvernului, Ministerelor de Interne, Externe, Apărării, dar și ai Serviciului de Protecție și Pază și Secretariatului de Stat pentru Culte.
Detaliile legate de programul funeraliilor de stat urmează să fie comunicate în perioada imediat următoare.
Ion Iliescu – un personaj marcant al tranziției postcomuniste
Născut la 3 martie 1930, Ion Iliescu a fost una dintre cele mai influente și controversate figuri politice ale României postdecembriste. A devenit președinte în 1990, după căderea regimului Ceaușescu, și a deținut această funcție în trei mandate: 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004.
A condus România într-o perioadă de tranziție dificilă, fiind adesea criticat pentru legătura sa cu structurile fostului regim comunist, dar și apreciat pentru menținerea stabilității într-un context geopolitic complicat.
Ion Iliescu lasă în urmă o moștenire politică disputată, dar incontestabil semnificativă pentru istoria recentă a României.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova