Patru bărbați au fost condamnați la pedepse de 16, 17 și 20 de ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a șapte adolescente și înlesnirea practicării prostituției de către alte nouă tinere, într-un dosar instrumentat de procurorii PCCOCS.

Potrivit anchetei, faptele au avut loc în anul 2021, iar victimele aveau vârste începând de la 14 ani. Membrii grupului le-ar fi atras în activitate prin promisiuni de câștiguri mari, inclusiv posibilitatea de a strânge bani pentru procurarea unei mașini.
Gruparea le asigura locuințe și transport către clienți și publica anunțuri pe platforma „999”. În realitate, cea mai mare parte a banilor obținuți ajungea la membrii grupului, iar adolescentele primeau doar o parte redusă din venituri.
Potrivit procurorilor, tinerele erau supuse unor presiuni și amenințări pentru a continua activitatea. Liderul grupării ar fi recurs inclusiv la amenințări cu arma, iar victimele ar fi fost duse în pădure sau în cimitir pentru a le intimida și a le impune supunerea.
Dosarul a fost trimis în instanță în anul 2022. Cei patru inculpați, cu vârste între 29 și 35 de ani, sunt originari din Dondușeni, Ialoveni și Râbnița.
În martie 2026, un alt inculpat din același dosar a fost condamnat la 19 ani de închisoare. Un alt membru al grupării, fratele liderului, fusese condamnat anterior pentru înlesnirea practicării prostituției de către femei adulte.
Din cauza duratei examinării dosarului și a limitelor privind aplicarea arestului preventiv, trei dintre inculpați s-au eschivat și au fost anunțați în căutare. În cazul bărbatului condamnat la 16 ani, instanța a dispus arestarea pentru începerea executării pedepsei.
Sentințele nu sunt definitive, iar persoanele condamnate beneficiază de prezumția nevinovăției până la rămânerea definitivă a hotărârilor.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova