Exhumarea Ludmilei Vartic a fost efectuată. Viorel Cernăuțeanu: „Adevărul va ieși la iveală”

Exhumarea Ludmilei Vartic, femeia de 38 de ani găsită fără viață în luna martie lângă un bloc din sectorul Râșcani al capitalei, a fost deja efectuată. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, care a declarat că o nouă expertiză medico-legală este în desfășurare, inclusiv cu participarea unui expert din România.

Potrivit lui Cernăuțeanu, anchetatorii așteaptă concluziile noii expertize, dar și rezultatele analizelor efectuate asupra telefonului victimei și a scrisorilor lăsate de aceasta. Oficialul susține că investigația este una complexă și că „adevărul va ieși la iveală”.

Cazul Ludmilei Vartic a provocat un val de reacții în spațiul public, după ce pe rețelele sociale au apărut informații potrivit cărora femeia ar fi fost victima violenței domestice. Organizațiile pentru drepturile femeilor au cerut o anchetă amplă și transparentă.

Inițial, poliția a pornit două procese penale – unul la Chișinău privind circumstanțele decesului și altul la Hâncești, legat de viața victimei și a soțului său, Dumitru Vartic. Ulterior, cele două cauze au fost conexate.

La scurt timp după mediatizarea cazului, Dumitru Vartic a demisionat din funcția de vicepreședinte al raionului Hâncești și a fost exclus din PAS. Acesta respinge acuzațiile de violență și afirmă că soția sa suferea de probleme grave de sănătate și episoade depresive.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …