Eveniment educațional la Hâncești: absolvenții de liceu sunt invitați să descopere oportunitățile universitare din Moldova

Mâine, 15 martie 2025, Hâncești va găzdui un eveniment important dedicat viitorilor studenți, organizat în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”. Evenimentul, susținut de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), își propune să informeze elevii din clasele a XII-a despre oferta educațională a universităților din țară.

Potrivit organizatorilor, la Hâncești sunt așteptați aproximativ 700 de elevi absolvenți din raioanele Hâncești, Ialoveni, Cimișlia și Leova. Universitățile participante vor prezenta programele de studii și specialitățile disponibile, iar elevii vor putea participa la ateliere de ghidare în carieră alături de specialiști din domenii precum IT, medicină, jurnalism, pedagogie, antreprenoriat și agricultură.

Evenimentul va avea loc în scuarul Complexului Manuc Bey, pe strada Mitropolit Varlaam 51, începând cu ora 10:00. Ziua se va încheia cu un recital muzical susținut de artistul MAREJ.

Campania „Învață în Moldova” include în total 10 evenimente regionale, iar următoarele vor avea loc la Soroca și Căușeni pe 22 martie. Organizatorii speră ca prin aceste acțiuni să încurajeze cât mai mulți tineri să își continue studiile universitare în Republica Moldova.

Vezi si

Pasager nevoit să cumpere bilet până la o destinație mai îndepărtată pentru a ajunge la Leova. Situație revoltătoare la Gara Auto Sud-Vest

Un caz revoltător a fost semnalat la Gara Auto Sud-Vest din Capitală. Un pasager care …