Dumitru Vartic, vicepreședintele raionului Hîncești, a depus o cerere de demisie

Consiliul Raional Hîncești a anunțat că vicepreședintele raionului, Dumitru Vartic, a depus cerere de demisie din funcția pe care o deține. Informația a fost făcută publică pe 9 martie 2026, printr-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Potrivit comunicatului, cererea de demisie a fost înregistrată oficial și urmează să fie examinată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și procedurile administrative aplicabile.

Reprezentanții consiliului raional au precizat că opinia publică va fi informată ulterior despre deciziile adoptate și despre pașii care vor fi întreprinși în continuare.

Amintim că Ludmila Vartic, educatoare la Grădinița „Andrieș” din Hâncești, a decedat pe 3 martie curent, după ce s-a aruncat de la etajul unui bloc de locuit din Chișinău. Informația a devenit publică ulterior, iar mai multe organizații civice au afirmat că femeia ar fi fost victima unor abuzuri din partea soțului său Dumitru Vartic.

Duminică, 8 martie, în Parcul orașului Hâncești, la Teatrul de vară, a fost ținut un moment de reculegere în memoria femeii, la care au participat membri ai comunității locale.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …