Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne beneficiază de două drone moderne, achiziționate cu sprijin financiar european, pentru a crește eficiența intervențiilor în misiuni complexe.

Noile echipamente, în valoare de peste 430 de mii de lei, sunt dotate cu autonomie extinsă de zbor, camere de înaltă rezoluție și senzori termici, ceea ce le face indispensabile în operațiuni desfășurate pe timp de noapte sau în condiții dificile.
Dronele au fost donate în cadrul proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.
Programul urmărește consolidarea capacităților instituțiilor statului de a proteja infrastructura critică, de a gestiona eficient situațiile de urgență și de a contribui la siguranța cetățenilor.
Inițiativa vine să întărească încrederea între autoritățile centrale și locale și să sporească reziliența Republicii Moldova în fața provocărilor de securitate actuale.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova