Autoritățile din Republica Moldova au lansat un amplu program de dezvoltare a infrastructurii preșcolare, care prevede modernizarea a 99 de grădinițe și crearea sau dotarea a 155 de grupe de creșă. În total, aproximativ 1.344 de copii vor beneficia de locuri noi în instituțiile de educație timpurie.

Cele mai multe investiții sunt planificate în municipiul Chișinău, unde vor fi modernizate 37 de grădinițe. Proiecte importante vor fi implementate și în mai multe raioane ale țării: Drochia (7), Strășeni (9), Ialoveni (5), Căușeni și Sîngerei (câte 4), Ungheni și Călărași (câte 3), precum și în Telenești, Soroca, Cahul, Rîșcani, Anenii Noi și Hîncești (câte 2). De asemenea, în alte localități precum Orhei, Edineț, Șoldănești, Nisporeni, Ocnița, Dondușeni și Bălți este prevăzută modernizarea câte unei grădinițe, iar în UTA Găgăuzia vor fi realizate 7 proiecte.
În raionul Hîncești sunt planificate două creșe noi, care vor contribui la extinderea accesului la servicii de îngrijire pentru copiii de vârstă preșcolară și la sprijinirea familiilor tinere din regiune.
Valoarea totală a investițiilor depășește 338 de milioane de lei. Peste 251 de milioane de lei sunt asigurate din Fondul Național de Dezvoltare Regională, cu sprijinul Uniunii Europene prin Planul de Creștere pentru Republica Moldova, iar restul sumelor vor fi acoperite de autoritățile publice locale.
Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că extinderea rețelei de creșe publice va facilita revenirea părinților, în special a mamelor, pe piața muncii și va îmbunătăți calitatea vieții familiilor.
Programul face parte din obiectivele strategiei „Moldova 2030”.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova