Delegatie din Polonia, în vizită la Cărpineni: sprijin pentru pompierii voluntari

Primăria Cărpineni a fost, ieri, 21 octombrie, gazda unei vizite oficiale a delegației Regiunii Wielkopolska din Polonia, organizată de Tomasz Horbowski, directorul Solidarity Fund PL în Moldova. Vizita a avut drept scop consolidarea relațiilor de colaborare și stabilirea unor noi parteneriate între comunitățile din Republica Moldova și Polonia.


Delegația a fost formată din reprezentanți ai administrației publice poloneze, pompieri, președintele raionului și șefi de direcții, aflați într-un schimb de experiență cu autoritățile locale din Republica Moldova.

Printre oaspeți s-a numărat și Artur Kłysz, primarul localității Wysoka, care a anunțat intenția de a dona o autospecială de intervenție pentru pompierii voluntari din Cărpineni — un gest de solidaritate și prietenie europeană.

În cadrul întrevederii, reprezentanții Primăriei Cărpineni au prezentat proiectele aflate în derulare și planurile de dezvoltare locală, subliniind totodată angajamentul localității și al Republicii Moldova față de valorile europene și cooperarea internațională.

„Această întâlnire marchează un pas important spre consolidarea parteneriatelor durabile și dezvoltarea unor inițiative comune care să contribuie la bunăstarea comunităților noastre”, au menționat reprezentanții administrației locale.

Primăria Cărpineni a adresat mulțumiri organizației Solidarity Fund PL în Moldova pentru sprijinul constant oferit comunității, inclusiv pentru finanțarea reabilitării stației de pompieri voluntari din localitate.

Vezi si

Caz de rabie confirmat la o pisică în Bălceana, raionul Hîncești

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a raportat, în perioada 30 octombrie – 12 noiembrie …