Saturday, 31 October , 2026

De la 1 noiembrie, șoferii din Republica Moldova trebuie să circule cu farurile aprinse și ziua

Începând de duminică, 1 noiembrie 2026, conducătorii auto din Republica Moldova sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor aprinsă inclusiv pe timp de zi. Măsura este prevăzută în Regulamentul circulației rutiere și va fi valabilă până la 31 martie 2027.

Potrivit Poliției, această obligație este aplicată în fiecare an în sezonul rece, când condițiile meteorologice, precum ceața, ploile și precipitațiile, pot reduce vizibilitatea pe drumuri. Totodată, în această perioadă se întunecă mai devreme, ceea ce crește riscul producerii accidentelor.

Șoferii care vor circula fără luminile conectate riscă să primească avertizări din partea inspectorilor de patrulare.

Poliția le recomandă conducătorilor auto să verifice sistemul de iluminare înainte de a porni la drum, să adapteze viteza la condițiile meteorologice și la starea carosabilului, precum și să păstreze o distanță mai mare față de celelalte vehicule.

În ceea ce privește anvelopele de iarnă, acestea sunt obligatorii atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Așadar, obligația nu este legată de o dată calendaristică fixă, ci de condițiile efective de drum.

Autoritățile îndeamnă șoferii să-și pregătească din timp automobilele pentru sezonul rece și să manifeste prudență sporită în trafic.

Vezi si

Tragedie în raionul Ștefan Vodă: Un bărbat și fiul său de 17 ani au murit după ce tractorul s-a răsturnat

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, și-au …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *