Tag Archives: sindicate

Profesorii ies la protest pe 19 august: Sindicaliștii anunță până la 3.000 de participanți

Sindicatele din Educație pregătesc un protest în fața Guvernului pentru miercuri, 19 august, nemulțumirea principală fiind legată de incertitudinea privind majorarea salariilor cadrelor didactice. La manifestație sunt așteptați între 2.500 și 3.000 de profesori, cercetători, cadre universitare, angajați din grădinițe și din școlile auxiliare. Președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, susține că autoritățile și-au asumat anterior anumite …

Citeste mai mult »

Proteste în educație, dacă salariile nu vor crește de la 1 septembrie

Sindicatele din domeniul educației anunță posibile proteste la nivel național și acțiuni de boicot, în cazul în care salariile angajaților din învățământ nu vor fi majorate începând cu 1 septembrie. Reprezentanții sindicali solicită autorităților să identifice soluții pentru creșterea veniturilor cadrelor didactice și ale celorlalți angajați din sistemul educațional. În lipsa unor măsuri concrete, aceștia avertizează că ar putea recurge …

Citeste mai mult »

Dialogul social și negocierile colective, analizate la Consiliul Raional Hîncești împreună cu un expert al OIM

Consiliul Raional Hîncești a găzduit o întrevedere de lucru cu Cristina Miheș, expertă a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), în cadrul procesului de elaborare a unui studiu privind starea dialogului social și a negocierilor colective în Republica Moldova. La discuții au participat vicepreședinta raionului Hîncești și președinta Comisiei Teritoriale pentru Consultări și Negocieri Colective, Aliona Grigoraș, alături de reprezentanții sindicatelor …

Citeste mai mult »

Bugetarii riscă să rămână fără salariile promise. Autoritățile avertizează că nu sunt bani

Majorările salariale promise angajaților din sectorul bugetar ar putea fi amânate dacă reforma fiscală nu va fi adoptată și implementată în termenii stabiliți. Potrivit Ministerului Finanțelor, lipsa resurselor financiare necesare pune sub semnul întrebării posibilitatea de a susține creșterile de salarii planificate pentru această toamnă. Autoritățile susțin că reforma fiscală este esențială pentru consolidarea veniturilor la bugetul de stat și …

Citeste mai mult »

Moldova analizează schimbarea concediilor: din zile calendaristice în zile lucrătoare

Republica Moldova ar putea schimba modul de calcul al concediilor de odihnă: din zile calendaristice în zile lucrătoare. Propunerea vine din partea Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC și are deja susținerea Guvernului. Argumentele pro: Sectorul TIC afirmă că noul sistem ar aduce mai multă claritate și ar alinia țara la practicile europene. Ministerul Finanțelor consideră că dreptul la …

Citeste mai mult »

Seminar la Hîncești pentru protecția drepturilor salariaților și consolidarea mișcării sindicale

La Hîncești a avut loc seminarul de informare cu genericul „Motivarea apartenenței la sindicat și recrutarea sindicală”, organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, în cadrul campaniei naționale „Împreună – scut și voce!”. Evenimentul s-a desfășurat în sala „Constantin Stere” a Consiliului Raional Hîncești și a reunit lideri sindicali, reprezentanți ai organizațiilor sindicale și parteneri sociali din teritoriu. Participanții …

Citeste mai mult »

Cadre didactice din Hîncești, instruite la Suceava în cadrul unui program de formare profesională

Un grup de cadre didactice și lideri din sistemul educațional din raionul Hîncești a participat recent la o escapadă de trei zile în Suceava, unde activitățile de formare profesională s-au îmbinat armonios cu momentele de relaxare și conectare. La inițiativă au luat parte directori de licee, gimnazii și grădinițe, lideri sindicali, profesori și personal auxiliar, care au răspuns cu deschidere …

Citeste mai mult »