Tag Archives: refugiati

MEC lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru 2026

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat startul înscrierilor la cursurile gratuite de limbă română, organizate în cadrul Programului național de învățare a limbii române pentru anii 2026–2028, aflat în proces de aprobare. Programul, ajuns la cea de-a treia ediție, își propune să sprijine studierea limbii române la nivel național. În anul 2026, peste 8.500 de persoane vor beneficia de instruire …

Citeste mai mult »

Irlanda oferă 1 milion de euro pentru protecția copiilor vulnerabili din Republica Moldova

Guvernul Irlandei va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar de 1 milion de euro destinat protecției copiilor vulnerabili și familiilor aflate în dificultate. Contribuția, oferită prin programul Irish Aid, va susține un nou program UNICEF care are drept obiectiv consolidarea serviciilor de protecție a copilului și sprijinul social pentru familiile din țară, dar și pentru refugiați. Potrivit UNICEF, finanțarea acoperă …

Citeste mai mult »

Hînceștiul, printre centrele-cheie de instruire medicală pentru îmbunătățirea accesului străinilor la servicii de sănătate

Peste 300 de cadre medicale și specialiști în asigurări de sănătate din Republica Moldova au participat, în lunile august–septembrie 2025, la sesiuni de instruire dedicate îmbunătățirii accesului rapid și eficient la servicii medicale pentru străini, inclusiv pentru persoanele strămutate din Ucraina. Printre orașele care au găzduit aceste instruiri s-a numărat și Hînceștiul, alături de Bălți, Căușeni, Chișinău și Cahul — …

Citeste mai mult »

Refugiații spun „Mulțumesc, Moldova!”: aproape 100 de persoane au donat sânge în semn de recunoștință

Aproape 100 de refugiați din Ucraina, Siria, Angola, Afganistan și alte țări au ales să-și exprime recunoștința față de Republica Moldova printr-un act simbolic de solidaritate: donarea de sânge. Evenimentul, organizat pentru al treilea an consecutiv, a avut loc la Centrul de Caritate pentru Refugiați din Chișinău, în colaborare cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. Gestul refugiaților vine ca …

Citeste mai mult »

Mai multe fete și femei, inclusiv din Hîncești au participat la un eveniment organizat de UN WOMAN

Ieri la Chișinău a avut loc evenimentul de încheiere a proiectului “Consolidarea Rezilienței Socio-Economice a Femeilor și Fetelor Afectate de Criza Refugiaților din Ucraina în Moldova. La eveniment au participat și femei antreprenoare din Hîncești dar și echipe de liceeni din Căușeni, Bălți și Comrat, care au venit cu idei de afaceri și prezentarea acestora. Prin intermediul bugetului suplimentar, finanțat …

Citeste mai mult »