Sindicatele din domeniul educației anunță posibile proteste la nivel național și acțiuni de boicot, în cazul în care salariile angajaților din învățământ nu vor fi majorate începând cu 1 septembrie. Reprezentanții sindicali solicită autorităților să identifice soluții pentru creșterea veniturilor cadrelor didactice și ale celorlalți angajați din sistemul educațional. În lipsa unor măsuri concrete, aceștia avertizează că ar putea recurge …
Citeste mai mult »Tag Archives: educatie
Clopoțelul a sunat din nou în toată Moldova. A început anul școlar 2026–2027
Mii de elevi din Republica Moldova au revenit astăzi, 1 septembrie, în sălile de clasă, odată cu începutul noului an școlar 2026–2027. În instituțiile de învățământ din țară au fost organizate careuri și festivități dedicate primei zile de școală. Prima lecție din acest an școlar se desfășoară sub genericul „Independența care ne unește” și este dedicată celor 35 de ani …
Citeste mai mult »Elevii vor avea vacanțe mai lungi în anul de studii 2026–2027. Ministerul Educației a publicat calendarul
Elevii din Republica Moldova vor beneficia de perioade de odihnă mai generoase în anul de studii 2026–2027. Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul oficial al vacanțelor, care prevede mai multe zile libere față de anii precedenți, oferind elevilor și profesorilor mai mult timp pentru odihnă și recuperare. Potrivit structurii aprobate, anul de studii va include vacanțele de toamnă, iarnă, …
Citeste mai mult »De la Pedagogie, cu taxe de 6.600 de lei, la Stomatologie, cu 70.000 de lei: A început admiterea la facultăți în Republica Moldova
A început admiterea în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, iar viitorii studenți își pot depune dosarele până pe 1 august. În acest an, taxele de studii pentru programele cu plată pornesc de la 6.600 de lei și pot ajunge până la 70.000 de lei anual, în funcție de universitate și specializare. Cele mai mari taxe sunt percepute la …
Citeste mai mult »Reforma educației: MEC va crea 35 de Agenții Teritoriale și va prelua administrarea școlilor
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa o amplă reformă a sistemului de învățământ, care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale pentru Educație (ATE) și preluarea administrării tuturor școlilor din Republica Moldova. Măsura face parte din reforma „Restart în educație”, aprobată de Guvern. Potrivit autorităților, noile agenții vor fi create până la 30 octombrie 2026 și vor înlocui actualele …
Citeste mai mult »20 de școli din Republica Moldova vor fi modernizate cu investiții de peste 50 de milioane de euro
Mii de elevi din Republica Moldova vor beneficia de condiții mai bune de studii, după ce 20 de instituții de învățământ urmează să fie modernizate în cadrul unui program de investiții în valoare de peste 50 de milioane de euro. Proiectul prevede renovarea și dotarea școlilor cu echipamente moderne, îmbunătățirea infrastructurii educaționale, crearea unor spații mai sigure și mai atractive …
Citeste mai mult »Un băiat de 9 ani a devenit cel mai tânăr curator de muzeu din lume
Un copil pasionat de dinozauri și fosile a intrat în Cartea Recordurilor Guinness, devenind cel mai tânăr curator de muzeu din lume. Este vorba despre Anderson Taylor, un băiat de 9 ani din Cambridge, statul Illinois, SUA, care și-a transformat pasiunea într-un proiect unic. Anderson a deschis în august 2024 propriul muzeu de istorie naturală, unde este atât fondator, cât …
Citeste mai mult »
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova