„Cu dor și drag de baștină” – Zilele Diasporei celebrate la Biblioteca Publică Raională Hâncești

Astăzi, 15 august, în incinta Bibliotecii Publice Raionale „ÎPS Antonie Plămădeală” Hâncești, s-a desfășurat o amplă activitate culturală cu genericul „Cu dor și drag de baștină”, organizată în cadrul Zilelor Diasporei de către Direcția Cultură și Turism Hâncești, în colaborare cu Biblioteca Publică Raională. Evenimentul a reunit oficiali, reprezentanți ai diasporei și iubitori ai valorilor tradiționale.

Printre invitații care au adresat mesaje de salut și apreciere diasporei s-au numărat: Valentina Manic, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Aliona Grigoraș, vicepreședintele raionului pe domeniul social, Dumitru Vartic, vicepreședinte pe domeniul agricol, Mariana Jalbă, șefa Direcției Cultură și Turism, Tatiana Darii, directorul bibliotecii gazdă, precum și alți reprezentanți ai administrației publice și ai instituțiilor culturale din raion.

Programul, moderat de metodista Elena Zaitev, a debutat cu un moment artistic susținut de elevii Școlii de Arte „Timotei Bătrânu” – Cristiano Ceban, Ariana Chiril și Evelina-Cătălina Șestovschi, îndrumați de profesoara Larisa Vlas. Au urmat prezentări inspiraționale ale membrilor diasporei: Artur Boldurescu, antreprenor cu 18 ani de experiență în Italia, Nadia Arabov, creatoare de bijuterii stabilită în Franța, și Mariana Mațco, reprezentantă a comunității moldovenești din Irlanda.

De asemenea, Nina Groian, președinta Asociației de băștinași „Dor de casă” din Logănești, a vorbit despre activitățile organizației, iar biblioteca publică din Ciuciuleni a fost reprezentată de Angela Tabacari, care a încântat publicul cu un buchet de melodii. Tânărul pianist Pavel Tomcișin (profesoară Aliona Jentimir) a adus un moment muzical special.

Un moment deosebit a fost lansarea cărții „Manuc Bei, țesătorul de destine” de Tudor Plăcintă, fost șef al Direcției Cultură și Turism Hâncești, care a oferit exemplare instituțiilor culturale din raion.

Evenimentul s-a încheiat cu recitalul Ansamblului folcloric „Baștina” din Cărpineni, condus de Vera Păpușă, acompaniat de o consăteancă din diaspora, Agafia Filimon, care a împărtășit publicului impresii din viața sa peste hotare.

Această manifestare cultural-artistică a reconfirmat legătura puternică dintre hânceșteni și comunitățile lor din diasporă, promovând tradițiile, portul popular și valorile autentice ale Republicii Moldova.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …