Clipe de coșmar pentru o pensionară din nordul țării. Bărbatul care i-a tăiat lemnele a încercat să o violeze

Un bărbat de 42 de ani din nordul Republicii Moldova a fost condamnat la 11 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de tentativă de viol asupra unei femei de 85 de ani, anunță Procuratura Generală, care precizează că acesta nu este la prima abatere de la lege.

Cazul a avut loc pe 12 octombrie 2025, după ce victima l-a cunoscut pe inculpat în piața locală, unde acesta presta servicii de tăiere a lemnelor, iar în aceeași zi l-a angajat pentru lucrări în gospodărie, desfășurate în prezența rudelor. După finalizarea acestora, bărbatul a plecat, iar ulterior și rudele femeii au părăsit locuința.

Potrivit procurorilor, în jurul orei 20:00, când victima se afla deja la culcare, inculpatul a revenit la domiciliul acesteia și a intrat în casă, în pofida refuzului femeii de a-l primi. Acesta a recurs la violență în scopul de a o viola, lovind-o cu un ciocan în zona capului și amenințând-o cu moartea dacă nu se supune. Femeia a opus rezistență și a reușit să fugă la vecini, care au alertat imediat poliția și serviciul de ambulanță.

În urma examinării cauzei, instanța a dispus condamnarea bărbatului la 11 ani de detenție, sentința nefiind definitivă.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …