Castelul Vânătoresc situat pe teritoriul complexului istoric „Manuc Bey” din Hîncești urmează să fie restaurat cu sprijin financiar european, autoritățile propunându-și readucerea edificiului la forma sa originală până în anul 2028.

Deși conacul lui Manuc Bey este bine cunoscut publicului, Castelul Vânătoresc a rămas mai puțin vizibil, iar în ultimii ani accesul turiștilor a fost restricționat din cauza stării avansate de degradare. Până în 2019, în interiorul clădirii a funcționat un muzeu.
Construit în anul 1882 la inițiativa lui Ion Murad, fiul lui Manuc Bey, edificiul avea inițial rolul de spațiu dedicat vânătorii, adăpostind colecții de arme și trofee. De-a lungul timpului, clădirea a devenit un simbol al patrimoniului arhitectural din Republica Moldova.
Proiectul de restaurare este gestionat de autoritățile locale și presupune lucrări complexe de reabilitare, inclusiv păstrarea materialelor originale acolo unde este posibil și refacerea elementelor arhitecturale dispărute, pentru a reda aspectul autentic al castelului.
După finalizarea lucrărilor, Castelul Vânătoresc ar urma să devină din nou accesibil publicului, contribuind la dezvoltarea turismului și la valorificarea patrimoniului cultural din regiune.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova