Un ghid dedicat celor care doresc să coasă cămăși cu altiță, respectând tehnicile autentice, a fost lansat la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, reunind pasionați de tradiții și patrimoniu cultural.

Volumul, intitulat „Înțelepciunea acului. Descoperind tehnici de realizare a cămășilor strămoșești”, este semnat de Varvara Buzilă și Diana Roșca și oferă instrucțiuni detaliate despre procesul de realizare a cămășilor tradiționale, de la alegerea pânzei până la tehnicile de cusătură.
Lucrarea include aproximativ 40 de planșe cu modele inspirate din diverse regiuni, contribuind la păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural. Autorii susțin că această carte își propune să faciliteze accesul publicului la „înțelepciunea acului” și la tradițiile transmise din generație în generație.
Evenimentul are loc în contextul în care arta cămășii cu altiță a fost inclusă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, fiind considerată un simbol identitar important pentru Republica Moldova și România.
Lansarea a fost însoțită și de momente artistice, iar participanții au avut ocazia să descopere atât valoarea culturală, cât și tehnicile practice ale acestei tradiții care revine tot mai mult în actualitate.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova