„Când copilul din tine a învățat că nu merită ce e mai bun”

Imaginează-ți o masă plină de bunătăți: tartine aranjate ca în reviste, prăjituri care miros a copilărie și ceai aburind în cești de ceramică fină. Dar tu, copilul, stai deoparte. Ți se spune: „Nu pune mâna. Așteaptă să vină oaspeții. Dacă mai rămâne, mănânci și tu.” Iar dacă rămâne… e tartina arsă. Cana ciobită. Restul.

Aceste momente, aparent banale, nu sunt doar despre mâncare sau veselă. Sunt lecții tăcute, dar adânci, despre valoare personală. Despre cine merită și cine… așteaptă.

Cum se formează sentimentul de „nedemnitate”
Copilul nu are capacitatea de a interpreta critic comportamentul părinților. El nu gândește: „Mama e stresată, vrea să impresioneze oaspeții.” Ci: „Eu nu sunt suficient de important.” Când în mod repetat i se oferă ce e mai puțin bun, ce e stricat, ce e „pentru mai târziu”, copilul învață că el nu e prioritar. Că altcineva merită mai mult. Că el trebuie să se mulțumească cu resturile – nu doar la masă, ci în viață.

 Ce se întâmplă în psihicul adultului
Ani mai târziu, adultul care a crescut cu aceste mesaje subtile poate simți:

Rușine când primește ceva frumos – ca și cum nu ar avea voie.

Vinovăție când se pune pe primul loc – ca și cum ar fura de la alții.

Tendința de a se autosabota – alegând relații, joburi sau contexte în care e mereu pe locul doi.

Dificultăți în a cere, a primi, a se bucura – pentru că în copilărie, bucuria venea doar „dacă mai rămânea”.

 Sfatul psihologului: Reînvățarea demnității
Observă tiparele – Când alegi ceaiul din cana ciobită, întreabă-te: „De ce nu aleg ce e frumos? Ce cred că merit?”

Vorbește cu copilul interior – Spune-i: „Acum ești în siguranță. Acum meriți ce e mai bun. Nu trebuie să aștepți să rămână.”

Fă gesturi mici, dar simbolice – Folosește vesela frumoasă. Mănâncă prima tartină. Alege ce e proaspăt, nu ce e „pentru mai târziu”.

Lucrează cu un terapeut – Dacă simți că acest sentiment de nedemnitate te blochează în relații sau în viață, merită să fie explorat cu blândețe și sprijin.

Nu ești un rest. Ești întreg.
Copilul care a fost pus să aștepte, care a primit ce era ars, ciobit, uitat… trăiește în tine. Dar acum, tu ești adultul care poate alege altceva. Poți să-i întinzi mâna și să-i spui: „Hai, azi bem ceai din cea mai frumoasă ceașcă. Pentru că meriți.”