La data de 20 noiembrie , la Biblioteca Publică din raionul Hîncești s-a desfășurat o activitate festivă dedicată Zilelor Bibliotecii (19-20 noiembrie), sub genericul „Biblioteca – model de profesionalism conectat aici și acum”, celebrând cei 118 ani de la fondarea Bibliotecii publice raionale „ÎPS Antonie Plămădeală”.
În contextul acestor zile, biblioteca a organizat o serie de activități variate, printre care: Ziua Ușilor Deschise; Întâlniri cu Scriitori; Reviste Bibliografice; Expoziții de Carte Tradiționale și Virtuale.
Aceste activități au fost menite să pună în valoare cartea și lectura, promovând totodată biblioteca ca instituție culturală ce susține cele mai importante valori în societate, precum și bibliotecarii dedicați.
La activitatea festivă, moderată de directorul Tatiana Darii, a participat o suită de oaspeți, prieteni ai bibliotecii, care au venit cu mesaje calde, urări de bine, aprecieri și recunoștință. Printre aceștia s-au numărat: Aliona Grigoraș, vicepreședintele raionului; Mariana Jalbă, șefa Direcției Cultură și Turism; Ivan Pilchin, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, poet, traducător, cercetător; Ianoș Țurcanu, poet, prozator, eseist; Vlad Ropot, actor la Teatrul Național „Mihai Eminescu”; Vlad Rusnac, actor la Teatrul Fără Nume; Angela Șestacov, șefa Biroului de Probațiune Hîncești; Larisa Dragomir, directorul Centrului de Plasament Temporar pentru Copii „Brândușa”; Diana Balacci și Veronica Nicoară, specialiste la Direcția Cultură și Turism; Sorin Popliuc, manager Radio Smile FM Vaslui și fondator Radio Smile FM Moldova; Elena Golubnic, redactor-prezentator Radio Smile FM Moldova; Specialiști ai Casei Raionale de Cultură; Bibliotecari din bibliotecile publice din raion.
În cadrul festivității, Valentina Cotorobai, specialist principal în Direcția Cultură și Turism, a făcut o incursiune în viața și activitatea lui Antonie Plămădeală, care la 17 noiembrie ar fi împlinit 98 de ani de la naștere. Muzica la pian a fost oferită de Aliona Jentimir, profesoară la Școala de Arte „Timotei Bătrânu”, iar Nadejda Moscovici, interpretă și om de cultură, a încântat publicul cu câteva piese muzicale.
Tot în cadrul acestui eveniment, au fost acordate diplome de apreciere specialiștilor din cadrul Bibliotecii raionale, care au înregistrat rezultate remarcabile în anul de referință 2024.
Acest eveniment festiv a încununat activitatea instituției de bibliotecă pentru anul în curs, reunind prietenii și partenerii bibliotecii.