Alăptarea reprezintă o experiență profundă și unică pentru fiecare mamă, consolidând legătura emoțională și fizică dintre ea și micuțul său. Este un moment esențial care contribuie la sănătatea și dezvoltarea copilului, precum și la bunăstarea mamei. Galina Bostan, o asistentă medicală din satul Cărpineni, Hîncești, este un exemplu elocvent al importanței alăptării, având trei copii și alegând cu convingere să le ofere acestora cel mai bun început în viață.
În vârstă de 37 de ani, Galina a fost întotdeauna dedicată promovării alăptării, având în vedere atât experiența profesională în domeniul medical, cât și influența pozitivă a mamei sale, care i-a oferit un exemplu de urmat. „Fiind asistentă medicală, am învățat despre alăptare la pediatrie. În familia mea, sunt cel mai mare copil, și am văzut cum mama i-a alăptat pe toți cei cinci frați ai mei, și așa am ales să fac și eu,” povestește Galina.
Pentru Galina, alăptarea a fost o alegere naturală și bine fundamentată. „Deși inițial a fost un proces mai complicat, pe parcurs a devenit mai ușor, și am ales să continui alăptarea doar cu lapte matern. Pe primul copil l-am alăptat timp de un an și o lună, al doilea – un an și trei luni, iar al treilea – un an și șapte luni. Copiii mei nu au băut niciodată lapte praf. Făceam rezerve dacă trebuia să plec, și copiii erau hrăniți cu lapte matern cât eu nu eram lângă ei. Laptele matern este și singura hrană de care are nevoie copilul, cel puțin în primele șase luni,” spune Galina.
În acest an, Caravana Alăptării a ajuns și în localitatea sa, Cărpineni, aducând împreună mămici, viitoare mame și specialiști care au discutat despre importanța și beneficiile alăptării. „Evenimentul a fost despre alăptare și au venit proaspete mame, viitoare mame, și m-am bucurat că au venit într-un număr foarte mare, pentru că sunt interesate de acest subiect și vor să învețe cât mai mult,” remarcă Galina.
Galina subliniază importanța vaccinării, considerând-o esențială pentru protejarea copiilor. „Dacă nu îi vaccinăm, îi supunem la riscuri, virusuri și boli. Eu sunt doar pentru vaccinare. În ziua vaccinării, copiii mei au simțit nevoia să stau mai mult cu ei, se simțeau mai în siguranță, iar alăptarea parcă era un medicament pentru ei,” afirmă ea.
Din experiența sa, Galina încurajează mamele să alăpteze cât mai mult timp posibil și să nu renunțe la micile lor plăceri. „Cu cât alăptăm mai mult timp, cu atât este mai bine pentru sănătatea celui mic. De exemplu, unii spun că nu este permis să bei cafea cât timp alăptezi, dar nu este adevărat. Cafeaua este permisă, într-o cantitate moderată, între mesele de alăptare ale bebelușului. Mămicile nu trebuie să renunțe la micile lor plăceri,” adaugă ea.
Pentru Galina, alăptarea a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. „Îmi este dor de alăptare. De ultima mea fetiță nu mă puteam despărți cât o alăptam. A fost o perioadă minunată din viața mea,” recunoaște ea.
În Republica Moldova, aproximativ 80% dintre copii beneficiază de alăptare exclusivă în primele 6 luni, dar procentul scade pe măsură ce copilul crește. Caravana Alăptării, aflată la a cincea ediție în 2024, se desfășoară în cinci regiuni: Hîncești, Bălți, Leova, Cantemir și Chișinău. Acest eveniment anual este organizat de Ministerul Sănătății și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, cu participarea experților naționali și a consultantelor în alăptare de la „Mămica Alăptează,” având suportul financiar al Uniunii Europene și al Guvernului SUA.
Caravana Alăptării reprezintă un pas important în sprijinul mamelor, oferind informații și resurse esențiale pentru o alăptare de succes și contribuind la o dezvoltare sănătoasă a copiilor din Republica Moldova.