Universitățile din Republica Moldova introduc instruiri obligatorii pentru prevenirea plagiatului, a fraudelor și a corupției academice. Aproximativ 18 mii de studenți din anul întâi, înscriși la programele de licență, vor participa în acest an de studii la Modulul de Etică și Integritate Academică.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, cursul este obligatoriu atât pentru instituțiile publice, cât și pentru cele private.
La finalizarea instruirilor, studenții vor primi un certificat, iar absolvirea modulului reprezintă o condiție obligatorie pentru participarea la sesiunea de examene.
Autoritățile își propun astfel să consolideze cultura corectitudinii în mediul universitar și să prevină încălcările de integritate academică. În anul precedent, peste 27 de mii de studenți au participat la asemenea instruiri.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova