Un sector de aproape 38 de kilometri al drumului național M1 Frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina urmează să fie reabilitat în raioanele Hîncești și Nisporeni.

Administrația Națională a Drumurilor a lansat procedura de achiziție pentru executarea lucrărilor, contractul fiind împărțit în două loturi.
Primul lot prevede reabilitarea unui sector de 8,2 kilometri, cuprins între km 1+000 și km 9+200, în zona localităților Leușeni, Cotul Morii și Sărăteni.
Al doilea lot include un tronson de 29,6 kilometri, între km 9+200 și km 38+800, situat în apropierea localităților Onești, Costești, Bujor, Chetroșeni, Mirești, Mîrzoaia, Cristești și Iurceni.
Durata estimată pentru realizarea lucrărilor este de 915 zile. Proiectul este finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Administrația Națională a Drumurilor invită companiile de construcții cu experiență să participe la procedura de achiziție. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 30 septembrie 2026.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova