ANRE propune ieftinirea energiei electrice pentru consumatori

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) propune reducerea tarifelor la energia electrică, potrivit unui proiect de decizie publicat pe 24 iulie. Documentul va fi supus votului în cadrul ședinței publice programate pentru marți, 29 iulie 2025.

Conform propunerii, consumatorii casnici vor beneficia de o scădere de 8,8%, urmând să achite 3,74 lei/kWh, față de tariful actual. Reduceri sunt prevăzute și pentru alți consumatori:

  • 2,93 lei/kWh pentru cei conectați la rețele de tensiune înaltă

  • 3,14 lei/kWh pentru consumatorii de tensiune medie

În zona de nord a țării, se propun următoarele tarife:

  • 4,33 lei/kWh pentru consumatorii casnici conectați la FEE Nord (scădere de 7,5%)

  • 3,29 lei/kWh pentru consumatorii de tensiune medie

Noile tarife vor intra în vigoare după aprobarea oficială a deciziei și publicarea în Monitorul Oficial. ANRE precizează că ajustarea tarifelor este posibilă datorită stabilizării pieței energetice și reducerii costurilor de achiziție a energiei electrice.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …