Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a transmis un mesaj ferm către rețelele de benzinării: refuzul de a vinde carburant sau impunerea unor limite nejustificate este ilegal și va fi sancționat.

sursa foto: știri.md
Într-un interviu la „Secretele Puterii”, șeful ANRE a explicat că afișarea prețului la panoul informativ confirmă existența stocurilor, iar consumatorii au dreptul să cumpere orice cantitate disponibilă. Singura excepție legală rămâne epuizarea reală a stocurilor.
Taran a dat asigurări că Republica Moldova dispune de rezerve suficiente pentru cel puțin 15 zile de consum, iar dacă se includ și cantitățile deja achiziționate de consumatori, stocurile pot acoperi chiar peste 20 de zile. „Nu există o criză de carburanți. Avem stocuri confortabile, mai bune decât în alte perioade”, a subliniat oficialul.
ANRE îndeamnă cetățenii să sesizeze imediat cazurile în care li se refuză vânzarea de combustibil, fie la Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor, fie direct la Agenție. În urma verificărilor, companiile care au carburant dar refuză să vândă riscă sancțiuni contravenționale.
„Petroliștii sunt obligați să vândă carburantul afișat. Refuzul sau limitarea nejustificată nu sunt legale. Consumatorii au puterea să reclame și să oprească abuzurile.”
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova