O anchetă de serviciu a fost inițiată după ce Ministerul Educației s-a autosesizat în cazul tentativelor de fraudare a examenelor de absolvire a gimnaziului.
Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, au fost identificate și instituțiile de învățământ de unde au avut loc scurgerile de informații, iar cazul este investigat de Inspectoratul General de Poliţie, potrivit realitatea.md.
„Am avut deja discuții cu şefii de direcții, am identificat trei instituții pentru început, acum directorii scriu explicații. O să avem vineri comisia pentru examene, o să examinăm explicaţiile lor, deşi pentru noi sunt incontestabile”, a declarat Dan Perciun.
Potrivit Ministerului Educației, mecanismele de securizare a testelor de examen au permis identificarea instituțiilor de învăţământ de unde au avut loc scurgerile de informații. În acest sens a fost dispusă o anchetă de serviciu, materialele fiind transmise către Inspectoratul General de Poliţie.
„În adresa Inspectoratului General al Poliţiei a parvenit demersul Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu privire la publicarea pe un canal de telegram a pozelor cu testele de examen la matematică şi limba română (clasa IX-a) și rezolvarea acestora. Poliția urmează să întreprindă acțiuni pentru stabilirea tuturoro circumstanțelor”, a punctat ofițera de presă a IGP, Mariana Bețivu.
Amintim că, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat anterior că s-a autosesizat în urma informațiilor apărute pe un canal de Telegram privind testele de examen la matematică și limba română (clasa IX) și rezolvările acestora. Potrivit MEC, imaginile au apărut în timpul desfășurării probei de examen, ceea ce contravine legislației în vigoare.