Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a emis o alertă de călătorie pentru cetățenii care tranzitează Polonia, după ce autoritățile de la Varșovia au anunțat închiderea tuturor punctelor de trecere terestră și feroviară cu Belarus, începând cu 12 septembrie 2025, ora 00:00.

Măsura este aplicată pe termen nedeterminat și vizează inclusiv punctele feroviare Kuźnica Białostocka-Grodno, Siemianówka-Swisłocz și Terespol-Bres, blocând circulația pe ambele sensuri de deplasare.
Cetățenii moldoveni sunt sfătuiți să utilizeze rute alternative și să consulte regulat alertele de călătorie publicate de Poliția de Frontieră a Poloniei.
Decizia survine în contextul unei noi crize de securitate: în noaptea de marți spre miercuri, nouă drone au intrat în spațiul aerian polonez, dintre care cel puțin trei – „de fabricație rusă”, potrivit autorităților – au fost doborâte de armata poloneză cu sprijin NATO. Atacurile au provocat avarii la o casă și un autoturism din estul țării.
Ministerul de Interne al Poloniei a raportat ulterior descoperirea resturilor a 16 drone. În paralel, Belarus, aliat apropiat al Moscovei, a anunțat că a „distrus” drone care și-ar fi „pierdut traiectoria” din cauza bruiajului electronic și a interceptării din partea Kievului și Moscovei.
În prezent, tensiunile la frontiera estică a Uniunii Europene rămân ridicate, iar măsura de închidere a frontierei este considerată una preventivă, pentru protejarea siguranței naționale și a cetățenilor.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova