ALBIȚA–LEUȘENI: Pod nou peste Prut care va lega direct Republica Moldova de Uniunea Europeană

Un nou pod rutier peste râul Prut, care va conecta direct Republica Moldova de România și implicit de Uniunea Europeană, urmează să fie construit în zona Albița–Leușeni, județul Vaslui. Proiectul a fost aprobat de Guvernul României, iar lucrările ar urma să dureze aproximativ 24 de luni.

Investiția este estimată la 256,9 milioane de lei românești (circa 53 de milioane de euro) și va fi finanțată din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat.

Noul pod va avea o lungime totală de 420 de metri, inclusiv rampele de acces, și va fi prevăzut cu patru benzi de circulație — câte două pe fiecare sens. Construcția va fi amplasată în extravilanul localității Drânceni, pe teritoriul ambelor state, fără a fi necesare exproprieri.

Proiectul prevede demolarea actualului pod, construit în 1954, aflat într-o stare tehnică nesatisfăcătoare, și edificarea unei structuri moderne cu două deschideri. Pentru a menține circulația pe durata lucrărilor, va fi realizat un pod provizoriu de aproximativ 300 de metri, inclusiv o structură temporară de 95 de metri.

Noua infrastructură va fi formată din două construcții adiacente, corespunzătoare celor două sensuri de circulație, urmând să se conecteze la DN 24B pe partea română și la drumul M1 pe partea Republicii Moldova.

Autoritățile consideră că ridicarea unei structuri noi este mai eficientă decât reabilitarea podului existent, încadrat în clasa tehnică IV, conform expertizei din 2021.

Podul de la Albița va deveni al doilea pod cu patru benzi între România și Republica Moldova, după cel de la Ungheni–Zagarancea, parte a viitoarei Autostrăzi A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Prin această investiție, se urmărește fluidizarea traficului la frontieră, creșterea capacității de tranzit și modernizarea conexiunilor rutiere dintre cele două state.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …