Creștinii ortodocși au intrat de astăzi în Sfântul Post al Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, cea mai lungă și mai strictă perioadă de postire din calendarul bisericesc. Postul va dura până la data de 11 aprilie și precede sărbătoarea Învierii Domnului, celebrată anul acesta la 12 aprilie.

Considerat un timp de purificare trupească și sufletească, Postul Mare se întinde pe parcursul a 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor — perioada în care credincioșii rememorează suferințele și răstignirea Mântuitorului. În această etapă, accentul cade pe rugăciune, pocăință, milostenie și înfrânare.
Postul începe după Duminica Iertării, cunoscută și ca Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, moment marcat de tradiționalul „lăsat al secului de brânză”. În biserici sunt oficiate slujbe speciale, iar credincioșii își cer iertare unii altora pentru a intra curați sufletește în această perioadă.
Originile Postului Mare datează din primele secole creștine, când avea rolul de a pregăti catehumenii pentru botezul din noaptea de Paște. De-a lungul timpului, durata și rânduielile au variat, până când practica postului de șapte săptămâni a devenit general acceptată în Biserica Răsăriteană.
În timpul postului, credincioșii renunță la carne, lactate și ouă, iar peștele este permis doar la două mari sărbători: Buna Vestire și Duminica Floriilor. Ultima săptămână, cea a Patimilor Domnului, este considerată cea mai severă din punct de vedere al postirii și al programului liturgic.
Postul Mare nu este privit doar ca o abstinență alimentară, ci ca un drum spiritual spre lumină, menit să pregătească sufletul pentru bucuria Învierii.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova