Un dosar de amploare privind perceperea ilegală a taxelor pentru servicii funerare a fost trimis în instanță de Procuratura municipiului Chișinău. Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 70 de ani, sunt învinuiți de corupere pasivă, escrocherie și trafic de influență. Printre inculpați se numără trei persoane publice, dar și un cleric.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre bărbați, care activa în calitate de șef de brigadă al unei filiale a cimitirului „Sfântul Lazăr” din Chișinău, ar fi comis peste 70 de fapte infracționale, atât individual, cât și în complicitate cu directorul adjunct al filialei. Cei doi ar fi încasat sume necuvenite de la persoane aflate în situații vulnerabile, împărțind ulterior banii obținuți ilegal.
Unul dintre episoadele documentate datează din 17 iunie 2020, când o femeie ar fi fost constrânsă să achite o sumă de peste două ori mai mare decât tariful legal pentru înhumarea socrului său. Într-un alt caz, inculpatul ar fi profitat de necunoașterea tarifelor oficiale și de starea emoțională a unei persoane care își pierduse mama, solicitând bani suplimentari față de taxele stabilite de Consiliul municipal Chișinău.
În perioada februarie–august 2020, prin majorarea artificială a tarifelor sau prin pretinderea unor plăți suplimentare, inculpații ar fi obținut sume ilegale de la peste 70 de persoane. Sumele cerute variau între 500 de lei și 500 de euro, iar în unele cazuri ajungeau până la 20.000 de lei pentru fiecare victimă. Prejudiciul total este estimat la peste 200.000 de lei.
În același dosar este vizat și un preot, acuzat de două episoade de trafic de influență. Acesta ar fi pretins sume de 10.000 și 20.000 de lei, susținând că poate interveni pe lângă persoane din administrația cimitirului pentru obținerea autorizațiilor de înhumare și rezervarea unor locuri suplimentare.
Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, pe bunurile inculpaților au fost aplicate sechestre. Trei dintre aceștia și-au recunoscut integral vina, în timp ce unul a refuzat să facă declarații. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă amenzi, interdicția de a ocupa anumite funcții și pedepse cu închisoarea, în funcție de gravitatea faptelor.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova