Monday, 26 October , 2026

617 școli din întreaga țară participă la testarea tematică la limba străină pentru elevii de clasa a IX-a

617 instituții de învățământ din Republica Moldova participă astăzi la testarea tematică la limba străină, un exercițiu național menit să evalueze nivelul de competențe lingvistice ale elevilor din clasa a IX-a. Participarea este voluntară, școlile înscriindu-se benevol pentru a lua parte la acest proces.


Testarea, organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în colaborare cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE), include probe scrise la prima limbă străină — engleză sau franceză. În total, instituții din 35 de raioane și municipii, inclusiv din localitățile Rîbnița, Bender și Tiraspol, au decis să participe.

Corectarea testelor va fi efectuată de comisii raionale și municipale, constituite prin ordinul organelor locale de specialitate. Ulterior, rezultatele vor fi transmise către ANCE, iar lucrările vor fi returnate școlilor participante.

Potrivit organizatorilor, testarea are rolul de a oferi profesorilor și instituțiilor de învățământ o imagine clară asupra nivelului de pregătire al elevilor înainte de examenele naționale, contribuind la îmbunătățirea procesului educațional.

Vezi si

Premieră istorică în fotbalul din Republica Moldova: trei femei au arbitrat meciul Zimbru Chișinău – CSF Bălți

Fotbalul moldovenesc a bifat un moment istoric în weekend, după ce partida dintre Zimbru Chișinău …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *