31 august – Ziua Limbii Române, sărbătorită în Republica Moldova

Republica Moldova marchează astăzi, 31 august, Ziua Limbii Române, sărbătoare dedicată limbii române și rolului acesteia în păstrarea identității culturale și naționale.


Data de 31 august are o semnificație aparte pentru istoria recentă a țării. La 31 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a adoptat legea prin care limba română, scrisă în grafie latină, a devenit limbă de stat. Decizia a fost rezultatul unei ample mișcări de renaștere națională și a reprezentat unul dintre momentele importante care au precedat proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Sărbătoarea a fost instituită oficial în anul 1990, iar începând cu 2023, denumirea oficială este Ziua Limbii Române, după modificările operate în legislația Republicii Moldova.

Cu această ocazie, în mai multe localități din țară sunt organizate expoziții de carte, recitaluri de poezie, spectacole, conferințe, lansări de carte și alte evenimente culturale dedicate limbii și culturii române.

La Chișinău, programul din acest an include Marea Dictare Națională, o ședință festivă la Academia de Științe a Moldovei și un spectacol literar-muzical pe strada pietonală „Eugen Doga”, programat pentru această seară, de la ora 19:00.

Ziua Limbii Române reprezintă și un moment de reflecție asupra importanței limbii în păstrarea memoriei, valorilor și tradițiilor și în transmiterea acestora către generațiile următoare.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …