Astăzi, 21 septembrie, creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc pe stil vechi sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, cunoscută și ca Sfânta Maria Mică. Potrivit tradiției, Fecioara Maria s-a născut într-o familie binecuvântată de Dumnezeu, din părinții Ioachim și Ana, care, deși înaintați în vârstă, s-au rugat cu stăruință să primească prunc. Rugăciunile lor au fost ascultate, iar Maria a venit pe …
Citeste mai mult »Stiri
În premieră la Hâncești: jurnalista Elena Golubnic și-a lansat cartea de debut „Zbor”
În incinta Palatului Conacului Manuc Bey din Hâncești, a avut loc lansarea primei creații literare semnate de jurnalista Elena Golubnic – volumul de poezii „Zbor”. Evenimentul a reunit personalități marcante din raion, dar și prieteni, colegi și apropiați ai autoarei. Printre invitați s-au numărat vicepreședinta raionului, Aliona Grigoraș, primarul municipiului Hâncești, Alexandru Botnari, viceprimarul municipiului Hâncești, Olga Moraru, șefa Direcției …
Citeste mai mult »Telefoane inteligente pentru seniorii din Nisporeni, Strășeni și Călărași
65 de vârstnici din 12 localități ale raioanelor Nisporeni, Strășeni și Călărași au primit telefoane mobile inteligente, în cadrul unui eveniment organizat pe 17 septembrie de Grupul de Acțiune Locală „Plaiul Codrilor”. Inițiativa face parte din Programul național de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, prin proiectul „Îmbătrânire activă și includerea digitală în comunitatea GAL Plaiul Codrilor”. Evenimentul s-a desfășurat …
Citeste mai mult »Sportul unește comunitățile: 10 ani de Săptămâna Europeană a Sportului în Moldova
Republica Moldova marchează un moment important: 10 ani de la inițierea Săptămânii Europene a Sportului, o campanie lansată de Comisia Europeană pentru a promova mișcarea, sănătatea și un stil de viață activ. Ediția din acest an, desfășurată între 30 septembrie – 5 octombrie 2025, are ca motto „Sport pentru toți”, punând accent pe incluziune și pe eliminarea barierelor în practicarea …
Citeste mai mult »De la „Voi răsturna munți pentru tine” la „Ce forme apetisantă ai”: O radiografie a limbajului masculin în epoca vitezei
Cândva, iubirea era o epopee. Bărbații scriau scrisori lungi, așteptau în ploaie, rosteau cuvinte care vibrau de dor și idealism. „Voi răsturna munți pentru tine” nu era doar o metaforă, ci o declarație de angajament emoțional. Astăzi, în multe contexte, auzim „Ce formă apetisantă are” — o expresie care pare să fi fost decupată dintr-un scroll grăbit pe Instagram. Ce …
Citeste mai mult »Peste 10 mii de locuitori din Leova vor beneficia de apă potabilă la standarde europene
Proiectul de construcție a apeductului magistral Sărata Nouă – Sărăteni, care va conecta 14 localități din raionul Leova, se apropie de finalizare, potrivit Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud. Din totalul de 54,6 km planificați, au fost deja construiți peste 53 km de rețea, iar trei castele de apă au fost montate în localitățile Seliște, Troian și Beștemac. În perioada …
Citeste mai mult »Râul Răut, grav poluat: fauna acvatică din Rezervația „Orheiul Vechi” este în pericol
Un incident alarmant a fost semnalat în Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, unde râul Răut a fost poluat cu deșeuri de origine necunoscută. Specialiștii rezervației, alături de localnici, au constatat moartea peștilor, racilor și a amfibienilor, numeroase exemplare fiind găsite plutind la suprafața apei. Reprezentanții Direcției Biodiversitate și Patrimoniu Natural au prelevat probe de apă și au sesizat instituțiile responsabile pentru …
Citeste mai mult »
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova