Nimeni, niciodată nu m-a întrebat….

 

Am auzit despre mine de-a lungul timpului tot felul de istorii de la alții. Mi s-au întâmplat multe momente fericite în viață: Am absolvit facultatea de jurnalism și științe ale comunicării cu zece pe linie, am activat ca reporter încă din primul an de practică, am făcut mereu voluntariat, am avansat în funcție de manager de redacție, am născut doi copii cu o diferență de vârstă foarte mică, scriu versuri, am idei creative…….. dar nimeni niciodată nu a vorbit despre asta. Eu le consider succese, mici sau mari, dar succese pentru care am depus efort și despre care aș fi vorbit cu mare drag.

Însă, ceea despre ce se vorbește lumea, e mai mult despre eșec. Am locuit ani de zile în chirie și continui să o fac, după două sarcini am adăugat 30 kilograme cu care am luptat enorm, am în spate un divorț dificil cu consecințe enorme și multe sechele pe suflet, am datorii (nu știu cine nu le are în timpurile astea), am plecat dintr-o activitate care îmi plăcea dar unde eram desconsiderată și bârfită (iar eu mereu plec din cuib de viespii), a trebuit să renunț la un alt job care îmi plăcea foarte mult, doar pentru că nu mai făceam față să am trei joburi, da, nici chiar de dragul copiilor. De facto, am renunțat mai degrabă tot de dragul copiilor – ca să fiu mai mult cu ei. Și da, profesor de dicție cu un copil care are dificultate de vorbire, o mamă care promovează educația asertivă, dar se descarcă prin lacrimi atunci când nu o vede nimeni, lucrătoare de tineret care le spune tinerilor că ei singuri pot decide ce să facă cu viața lor….. și muuuulte altele care, habar nu am de ce, sunt mult mai interesante pentru alții. 

De fapt, unele lucruri care mi se întâmplă nici măcar eu nu mi le pot explica, le poate explica însă societatea care le știe pe toate. 

Oamenii vorbesc că eu nu am propria casă, dar ei nu știu că eu mi-am dedicat tinerețea în totalitate familiei și nu mi-am făcut o carieră; oamenii vorbesc că am o mașină ieftină – dar oamenii nu știu că am cumpărat-o pe bani împrumutați, din necesitate și că o necesitate a rămas să fie și azi pentru a putea duce copiii la grădiniță dintr-un capăt de oraș în altul, pentru a reuși la serviciu, pentru a-mi ajuta părinții: oamenii vorbesc că nu-mi îmbrac copiii în haine de firmă – dar oamenii nu știu că copiii mei învață să fie fericiți din orice lucru mic, iar hainele pot fi la fel de frumoase chiar dacă costă mai puțin. Copiii mei știu că din banii rămași pot cumpăra o pâine pentru un bătrân sau un pachet de lapte pentru o pisică abandonată; oamenii vorbesc că mi-am înșelat soțul și asta a dus la divorț – oamenii nu știu că nu mi-am trăit propria viață mulți ani la rând și oamenii nu știu că violența de orice tip, rămâne a fi violență și duce la consecințe, oricare ar fi acestea, iar bârfele rămân să fie doar vorbe în vânt; oamenii vorbesc că muncesc prea mult și nu stau pe acasă – dar oamenii nu știu că eu sunt o femeie fericită pentru că am un job la care visam și care îmi aduce maximă plăcere; oamenii vorbesc că aș fi avut ”ceva” cu șeful meu pentru că i-au văzut mașina la mine la bloc – oamenii nu știu că noi suntem prieteni de familie iar copilașii noștri adoră să se joace împreună; oamenii vorbesc că am o relație… – hm, o fi și așa, dar oamenii nu știu ce simt, nu știu ce înfrunt, care e visul meu….

E istoria multora dintre noi, care trăiesc în vizorul vecinilor, rudelor, cunoscuților și chiar a necunoscuților care se hrănesc cu povești străine, eu îi înțeleg, pe ei asta îi face fericiți. Eu nu am habar cum poți fi fericit când nu cunoști un adevăr, când doar ți-l imaginezi în limita gândurilor tale și interpretezi ceva după gradul tău de inteligență. Viața ar fi infinit de ușoară dacă în loc să trăim viața altora, o vom trăi pe a noastră, pentru că…

 

Nimeni, niciodată nu m-a întrebat dacă mai pot, dacă mai vreau, dacă mai suport sau dacă mai pot continua – Asta înseamnă că nu au nici dreptul să mă judece, iar dacă fac asta, îi anunț că nu dau nici măcar doi bani pe vorbele lor. Numai eu știu viața și lume în care trăiesc – restul e doar vânt!