Este imposibil ca măcar o singură dată în viață să nu te fi întrebat ce visează orbii. Mulți cred că, odată ce nu pot vedea realitatea, persoanele cu această problemă nu știu nici ce se petrece în vis. Specialiștii au o explicație în acest sens, dar mărturiile unei persoane în cauză te vor surprinde. Cum visează orbii Există o realitate …
Citeste mai mult »Tag Archives: smilefm
Fermierii ies la protest: Traseele unde vor fi astăzi agricultorii
Mai mulți fermieri vor protesta astăzi, 12 februarie, pe mai multe trasee din țară. Potrivit Asociației Fermierilor, aceștia vor protesta în cel puțin cinci locații din țară. Astfel, agricultorii vor fi prezenți în următoarele regiuni: Fermierii din raioane din Sudul Moldovei vor merge la Vama Leușeni începând cu orele 11:00; Agricultorii din raionul Rezina începând cu orele 11:00 iesă pe …
Citeste mai mult »58 milioane lei alocați regiunii Sud. Ce proiecte vor fi finanțate în r.Leova?
La data de 29.01.2024 s-a desfășurat ședința Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL), convocată la MIDR. Principalele subiecte discutate fiind Progresele privind implementarea proiectelor de dezvoltare regională și locală pentru anul 2023 incluse în Documentul Unic de Program pentru anii 2022 – 2024, finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), dar și aprobarea …
Citeste mai mult »Balsamurile de buze – deloc inofensive
Specialiștii avertizează că balsamul de buze – un produs cosmetic folosit mai ales în lunile de iarnă – ar putea face mai mult rău decât bine. Ce efecte nedorite pot avea balsamurile pentru buze? Mentolul, menta, uleiul de ricin, ceara de albine și chiar unele parfumuri, ingredientele pe care le găsești adesea în balsamurile de buze, sunt, de fapt, iritante …
Citeste mai mult »Închisoarea mentală! Ce este?
Există atât de mulți termeni complicați în aceste vremuri. De multe ori auzim ceva ce sună frumos, care ne pare că este pe înțeles dar nu întotdeauna intrăm in esență. Când aflu un termen nou, îmi place să îl studiez, să îl inteleg. Noțiunea de “inchisoare mentală” nu a fost o excepție. De ce? Probabil pentru că implică unul dintre …
Citeste mai mult »SmileFM Moldova a adunat 86 cărți pentru deținutele din Penitenciar
Recent, echipa SmileFM Moldova s-a alăturat campaniei “Dăruiește o carte pentru penitenciar” lansată de Biblioteca Publică Raională “Î.P.S. Antonie Plămădeală” Hîncești. În cadrul campaniei, radioascultătorii și urmăritorii noștri au fost îndemnați să doneze o carte pentru femeile deținute în Penitenciarul Nr. 7 Rusca din raionul Hîncești. În trei săptămâni au fost adunate 86 cărți, iar astăzi au fost transportate în …
Citeste mai mult »Centrală fotovoltaică la Școala Profesională din Hâncești: Instituția va economisi pe electricitate, datorită unei fundații germane
Școala Profesională din Hâncești, unde învață 215 elevi și activează 31 de cadre didactice, va avea facturi mai mici la energia electrică, după ce a fost dotată cu panouri fotovoltaice. Centrală fotovoltaică, instalată cu suportul financiar al Fundației Eberhard Schöck din Germania, a fost inaugurată joi și va permite instituției să folosească energia solară pentru a reduce consumul de energie …
Citeste mai mult »
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova