Arta de a crede în ceilalţi sau Efectul Pygmalion

Conceptul Pygmalion provine din mitologia greac Pygmalion era un sculptor căruia îi plăcea să sculpteze statui, pe care apoi, de obicei, le vindea. La un moment dat, el a decis că i-ar plăcea să-și păstreze una dintre creații- o frumoasă fecioară. Legenda spune că una dintre zeități a înfipt săgeata credinței în noua statuie a lui Pygmalion și, deodată aceasta a prins viață. Astfel, conceptul Pygmalion a căpătat următoarea conotație: dacă crezi destul de mult într-o persoană, o poți determina să reușească orice.

Efectul Pygmalion, cunoscut și ca Efectul Rosenthal, se referă la procesul în urma căruia, oamenii își îmbunătățesc performanțele când ceilalţi au așteptări înalte de la ei.

În urma unui studiu realizat de Robert Rosenthal și Lenore Jacobson acest efect a fost dovedit ştiinţific. La începutul studiului, tuturor elevilor dintr-o școală elementară din California, le-a fost dat un test pentru aflarea coeficientului de inteligență. Aceste scoruri nu au fost dezvăluite profesorilor. Cadrelor didactice li s-a adus însă, la cunoștință, faptul că o parte dintre elevii lor, conform rezultatelor testului IQ, au un coeficient de inteligență mai ridicat, în comparație cu ceilalți colegi ai lor.

Numele acestor elevi, le-a fost făcut cunoscut profesorilor. La finalul studiului, acești elevi, cu un așa zis IQ ridicat, au înregistrat înalte performanțe școlare. De fapt, acești copii, despre care profesorilor li s-a spus că au un IQ ridicat, erau dintre cei ce aveau un IQ scăzut. Cercetătorii au mințit cadrele didactice pentru a demonstra faptul că: profesorii au anumite expectanţe referitorare la elevii lor, că elevii răspund la așteptările profesorilor și că, performanțele școlare sunt influențate de aceste așteptări.

Astfel, pe baza așteptărilor ridicate ale profesorilor faţă de elevii cu un nivel de performanță scăzut, aceştia s-au ridicat la nivelul înalt al așteptărilor pe care cadrele didactice îl aveau cu privire la ei.

Când crezi în cineva și nu conteneşti a-i spune că este o persoană remarcabilă, aceasta începe să creadă că e adevărat. Același lucru este valabil și în cazul în care nu crezi în cineva, acea persoană s-ar putea să ajungă să se îndoiască de capacitățile sale.

În cazul studiului amintit mai sus, au existat persoane, în cazul nostru profesori, ce le-au acordat credit elevilor slab pregătiţi, crezând că aceştia sunt dintre cei buni. Cum s-a sfârşit? Elevii au devenit ceea ce s-a crezut despre ei că sunt. Buni.

Am văzut cât de important este să creadă cineva în noi. Însă cum am putea face noi, ca ceilalţi să ştie că avem încredere în ei? Prin..

..încurajări. Atunci când îi încurajăm pe alții, îi inspirăm cu temeritate şi încredere. Îi facem să creadă în ei înșiși, și să vadă acele opţiuni pe care, în caz contrar nu le-ar fi văzut.

..credință. Crezând în ceilalți, le arătăm faptul că avem încredere în ceea ce pot face ei.

..reconfirmări. Recunoștința sau aprecierile tăcute nu au nici o valoare. Trebuie să confirmăm potențialul și talentul în ceilalți. Procesul de feed-back este necesar a fi unul continuu.

..atenție. Uneori suntem atât de prinşi în propria noastră lume, încât uităm să recunoaștem strălucirea în ceilalți.

Goethe spunea: tratează-l pe om așa cum este el, și va rămâne așa. Tratează-l pe om în felul în care ar putea ajunge și va deveni cea mai bună versiune a sa.

Tu în cine alegi să crezi astăzi?