Un bărbat din satul Onițcani, raionul Criuleni, ar fi încercat să pună în pericol viața unui localnic, după ce ar fi intervenit asupra sistemului de frânare al automobilului acestuia. Poliția investighează cazul ca o posibilă tentativă de omor.
Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, proprietarul mașinii a parcat automobilul în apropierea gospodăriei tatălui său din satul Onițcani. După ce a revenit la volan și și-a continuat deplasarea, acesta a observat că sistemul de frânare nu mai funcționează.
În urma verificărilor, polițiștii au obținut imagini video în care apare un bărbat care se apropie de automobil cu un obiect ascuțit și efectuează anumite acțiuni în apropierea acestuia, după care pleacă.
Persoana surprinsă de camerele de supraveghere a fost recunoscută de proprietarul mașinii ca fiind un locuitor al satului Onițcani. Totodată, poliția a stabilit că acesta se află la evidența instituțiilor de profil.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor. Oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova
