Sunday, 8 November , 2026

O nouă descoperire istorică la Leova! Un beci vechi, scos la iveală în timpul lucrărilor de reabilitare a trotuarelor

Un beci istoric a fost descoperit în orașul Leova, în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Descoperirea ar putea deveni, în viitor, un nou punct de atracție turistică pentru localitate.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean, care a precizat că intrarea în beciul descoperit va fi conservată, iar lucrările de amenajare a trotuarului vor continua prin instalarea pavajului pe o placă provizorie din beton.

Ulterior, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, autoritățile locale își propun să valorifice această descoperire și să transforme locul într-o nouă atracție turistică a orașului.

Potrivit primarului, aceasta nu este doar o descoperire întâmplătoare, ci o oportunitate de a scoate la lumină și de a păstra o parte din trecutul localității.

„Istoria își face loc. Frumos!”, a transmis Alexandru Bujorean.

Astfel, lucrările de modernizare a infrastructurii urbane scot la iveală și vestigii ale trecutului, care ar putea contribui la promovarea patrimoniului istoric al orașului Leova.

Vezi si

Colegiul de Construcții Hîncești a găzduit o masă rotundă regională despre alinierea calificărilor profesionale la standardele europene

La Colegiul de Construcții Hîncești s-a desfășurat o masă rotundă la nivel regional, organizată în …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *