Wednesday, 28 October , 2026

Satul Negrea va beneficia de un serviciu de creșă pentru copiii mici. Proiectul va sprijini și părinții vulnerabili

Un proiect dedicat îngrijirii timpurii a copiilor și sprijinirii părinților în situații de vulnerabilitate a fost lansat pe 26 octombrie 2026, în satul Negrea, raionul Hîncești.
Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi persoane studiind

Inițiativa își propune să contribuie la crearea unui serviciu comunitar de creșă, care să ofere condiții potrivite pentru îngrijirea și dezvoltarea copiilor mici. Totodată, proiectul urmărește să ajute părinții să revină la muncă, să se angajeze sau să-și continue studiile.

La evenimentul de lansare au participat reprezentanți ai Primăriei satului Negrea, ai Keystone Moldova, ai subdiviziunii teritoriale pentru ocuparea forței de muncă Hîncești, precum și locuitori, părinți și angajați ai grădiniței „Garofița”.

În perioada următoare, urmează să fie amenajat și pregătit spațiul destinat grupei-creșă, astfel încât acesta să corespundă nevoilor copiilor. De asemenea, 30 de părinți vor beneficia de instruire pentru dezvoltarea competențelor parentale, iar pentru alți 25 de părinți va fi facilitat accesul pe piața muncii.

Proiectul „Crearea unui serviciu comunitar de îngrijire timpurie în satul Negrea și sprijin pentru integrarea părinților vulnerabili pe piața muncii” este implementat de AO Grupul de Acțiune Locală „Cișmeaua Căprioarelor”, cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Oportunități sporite de angajare la nivel local și acces la creșe pentru părinții în situații de vulnerabilitate”.

Inițiativa este cofinanțată și implementată de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu IP Keystone Moldova și Asociația Obștească „Expert-Grup”.

Prin dezvoltarea acestui serviciu, comunitatea din Negrea urmărește să ofere mai mult sprijin familiilor, astfel încât părinții să poată îmbina responsabilitățile familiale cu oportunitățile de muncă și educație.

Vezi si

Reforma administrației publice locale, discutată în cadrul unei consultări publice la Hîncești

O consultare publică privind reforma administrației publice locale a avut loc astăzi, 28 octombrie 2026, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *