Patru persoane din raionul Hîncești, condamnate după ce ar fi încercat să treacă ilegal doi nepalezi peste Prut

Patru persoane din raionul Hîncești au fost condamnate după ce au încercat să transporte ilegal peste Prut doi cetățeni ai Nepalului, în schimbul a 9.000 de euro.

Doi nepalezi au plătit 9.000 de euro pentru a ajunge peste Prut, dar au fost  duși într-o carieră și atacați: patru persoane din Hîncești, condamnate -  VIDEO

Potrivit procurorilor, cei doi bărbați au apelat la grup pentru a fi transportați ilegal în România. În loc să fie duși la frontieră, aceștia ar fi fost transportați într-o carieră, unde unul dintre membrii grupului i-ar fi atacat cu un cuțit pentru a le lua banii pe care îi mai aveau asupra lor – aproximativ 800 de euro.

Potrivit datelor din dosar, schema ar fi fost organizată de un bărbat și o femeie, care sunt rude – unchi și nepoată. La transportarea migranților ar fi participat și un taximetrist, iar un alt bărbat ar fi fost implicat în atacul din carieră și reținut în flagrant.

Cei patru condamnați au vârste cuprinse între 32 și 58 de ani.

Judecătoria Chișinău a pronunțat pedepse de 10 ani, 9 ani și 4 ani de închisoare pentru cei trei bărbați, iar femeia a fost condamnată la 9 ani și 6 luni de închisoare. În cazul pedepsei de patru ani, executarea a fost suspendată pentru un termen de probațiune de trei ani.

Procurorii PCCOCS au contestat sentința la Curtea de Apel Centru și solicită înăsprirea pedepselor.

Vezi si

Raionul Hîncești ar urma să facă parte din Regiunea Centru, în cadrul noii reorganizări administrative

Raionul Hîncești ar urma să facă parte din Regiunea Centru, potrivit noului concept de reorganizare …