Sindicatele avertizează: reducerea premiului anual ar putea tăia mii de lei din veniturile bugetarilor

Sindicatele cer păstrarea actualului cuantum al premiilor unice și al premiului anual în noua lege a salarizării în sectorul bugetar. Reprezentanții acestora avertizează că reducerea premiului anual de la 50% la 20% ar însemna pierderi de venit de până la câteva mii de lei pentru angajații din mai multe domenii.

Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, unde reprezentanții sindicatelor și-au prezentat propunerile privind noul sistem de salarizare.

Vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Sergiu Sainciuc, a declarat că reducerea premiului anual de la 50% la 20% ar diminua veniturile angajaților din sectorul bugetar.

Potrivit calculelor prezentate de acesta, un profesor începător ar putea pierde cel puțin 1.707 lei, un bibliotecar – 1.249 de lei, un ofițer din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – 2.251 de lei, iar un asistent social – 1.382 de lei.

„Dacă se va trece de la un cuantum al premiului anual de 50% la 20%, un profesor începător va pierde cel puțin 1.707 lei, un bibliotecar – 1.249 de lei, un ofițer din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – 2.251 de lei, iar un asistent social – 1.382 de lei”, a declarat Sergiu Sainciuc, citat de IPN și Știri.md.

Diferența este și mai clară în cazul unui salariu de bază de 10.000 de lei. În formula propusă, angajatul ar primi un premiu anual de 2.000 de lei, față de 5.000 de lei în cazul unui cuantum de 50%.

Sindicatele cer prime mai mari

Președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, a declarat că sindicatele de ramură propun majorarea plafonului pentru premiile unice de la 2% la 10%, cât este prevăzut în proiect.

În ceea ce privește premiul anual, Federația propune acordarea unui drept salarial echivalent cu un salariu lunar pentru un an calendaristic, sistem cunoscut anterior drept „al 13-lea salariu”.

La rândul său, președinta Federației Sindicatelor din Moldova „Sindlex”, Angela Otean, susține menținerea premiului unic la nivelul de 5%, precum și a premiului anual în cuantum de 50%.

Sindicatele cer și majorarea valorii de referință

O altă nemulțumire vizează valoarea de referință pentru angajații din domeniul ordinii publice și securității statului.

Sindicatele de ramură contestă menținerea acesteia la 4.200 de lei și solicită majorarea până la 4.700 de lei.

Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Maia Savva, a precizat că toate propunerile și avizele recepționate în cadrul consultărilor vor fi analizate, iar ulterior va fi prezentată o sinteză a acestora.

Ce prevede noua lege a salarizării

Noua lege a salarizării urmează să fie aprobată de Guvern în luna octombrie.

Printre principalele modificări propuse se numără majorarea salariului de bază, care ar urma să includă majoritatea sporurilor și să reprezinte cel puțin 70% din remunerația totală.

Totodată, partea variabilă a remunerației nu va putea depăși 30%.

Până la adoptarea proiectului, propunerile sindicatelor urmează să fie examinate în cadrul procesului de consultare.

Vezi si

De la Chișinău la Paris: „Oto QR”, soluția digitală care transformă meniurile restaurantelor

Un startup din Republica Moldova propune restaurantelor o soluție digitală care transformă meniul clasic într-un …