SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova
O mamă îi arată fetiței două piuneze. Una este așezată cu vârful ascuțit în sus. Cealaltă este întoarsă, cu partea plată în sus. Mama o provoacă pe fetiță să le atingă cu palma.
Fetița privește prima piuneză și refuză.
„Nu vreau. Mă înțeapă.”
Apoi o atinge pe cea de-a doua fără teamă.
Este un gest simplu, dar imaginea spune foarte multe despre felul în care funcționează și relațiile dintre oameni.
Pentru că, încă de mici, învățăm să ne retragem mâna de lângă ceea ce ne poate răni.
Doar că, în relațiile cu oamenii, nu avem întotdeauna un vârf ascuțit care să ne avertizeze.
Uneori, pericolul vine sub forma unei vorbe, a unei manipulări, a unei umilințe sau a unui om care observă că poate trece peste limitele noastre fără să existe nicio consecință.
Și atunci apare o întrebare importantă:
Ce îi învățăm pe ceilalți despre felul în care au voie să se poarte cu noi?
Dacă ești mereu disponibilă, unii oameni vor considera disponibilitatea ta o obligație
Ai spus „da” când voiai să spui „nu”.
Ai răspuns la telefon chiar și atunci când nu aveai energie.
Ai acceptat încă o dată comportamentul care te-a rănit.
Ai iertat fără ca celălalt să își asume nimic.
Ai tăcut ca să nu înceapă o ceartă.
Ai făcut compromisuri pentru oameni care nu au făcut niciunul pentru tine.
Și poate ai crezut că faci toate acestea pentru că ești bună.
Dar există o diferență între bunătate și lipsa limitelor.
Bunătatea spune:
„Vreau să te ajut.”
Lipsa limitelor spune:
„Mă pun pe mine pe ultimul loc ca să nu te dezamăgesc.”
Iar unii oameni vor observa această diferență.
Dacă cineva vede că poate cere oricât, poate critica oricum, poate ridica vocea, poate depăși limitele și tu vei rămâne acolo, este posibil să continue.
Nu pentru că meriți să fii tratată astfel.
Ci pentru că nu ai arătat unde este limita ta.
Ce înseamnă, de fapt, să fii „ascuțită”?
Nu înseamnă să fii rece.
Nu înseamnă să fii agresivă.
Nu înseamnă să rănești înainte să fii rănită.
Și nici să devii o persoană de care ceilalți să se teamă.
A fi „ascuțită” în sensul acestei metafore înseamnă să fii clară cu limitele tale.
Să poți spune:
„Nu.”
„Nu sunt de acord.”
„Nu accept să vorbești cu mine așa.”
„Nu pot să fac asta.”
„Nu vreau.”
„Dacă ridici vocea, încheiem conversația și putem vorbi când ne calmăm.”
„Te iubesc, dar nu pot face asta pentru tine.”
Aceste propoziții nu sunt arme.
Sunt limite.
Oamenii învață cum să se poarte cu tine
Imaginează-ți o femeie care are o prietenă ce o caută aproape exclusiv atunci când are nevoie de ceva.
De fiecare dată îi răspunde, o ajută, îi rezolvă problemele și apoi își spune:
„Așa este ea.”
Data viitoare, însă, îi spune:
„Îmi pare rău, acum nu pot.”
Poate prietena se supără.
Poate insistă.
Poate încearcă să o facă să se simtă vinovată.
Și aici se vede adevărata limită.
Nu doar în momentul în care o rostești, ci în momentul în care o respecți și tu.
Pentru că o limită pe care o anunți, dar nu o aplici niciodată, devine doar o rugăminte.
„Dar dacă se supără?”
Aceasta este una dintre cele mai mari frici ale oamenilor care nu știu să pună limite.
„Dacă spun nu, o să creadă că sunt rea.”
„Dacă nu mai răspund imediat, se va supăra.”
„Dacă îi spun că m-a rănit, poate pleacă.”
„Dacă nu mai accept, poate mă părăsește.”
Și astfel ajungem să cumpărăm liniștea cu propriul nostru disconfort.
Dar gândește-te din nou la fetița din experiment.
Dacă ea ar atinge piuneza cu vârful în sus doar pentru că cineva îi spune:
„Hai, nu fi fricoasă!”
ar însemna că este curajoasă?
Nu.
Ar însemna că a învățat să ignore semnalul care îi spune:
„Asta mă poate răni.”
În relațiile adulte, acel semnal poate fi disconfortul, furia, teama sau senzația că ceva nu este în regulă.
Nu trebuie să ne urmăm orbește orice instinct, dar nici să îl ignorăm de fiecare dată.
Limitele nu sunt ziduri
A pune limite nu înseamnă să te izolezi de oameni.
Înseamnă să construiești relații în care există respect.
O relație sănătoasă poate suporta un „nu”.
Un prieten adevărat poate auzi:
„Astăzi nu pot.”
Un partener matur poate auzi:
„M-a deranjat felul în care ai vorbit cu mine.”
Un membru al familiei poate auzi:
„Nu sunt pregătită să discut despre acest subiect.”
Dacă o relație se prăbușește doar pentru că ai început să ai limite, poate că problema nu a fost limita.
Poate că relația funcționa tocmai pentru că tu nu aveai voie să spui nu.
Și totuși, oamenii te pot răni
Este important să nu transformăm această metaforă într-o promisiune falsă.
Nu este adevărat că, dacă devii „ascuțită”, nimeni nu te va mai răni.
Poți avea limite sănătoase și totuși să fii mințită, trădată, dezamăgită sau nedreptățită.
Limitele nu sunt o garanție că nu vei suferi.
Sunt o formă de protecție și de respect față de tine.
Diferența este că atunci când știi ce accepți și ce nu accepți, ai mai multe șanse să recunoști mai repede un comportament care îți face rău și să iei măsuri pentru a te proteja.
Sfatul psihologului: o limită sănătoasă este clară, calmă și consecventă
În psihologie, limitele sănătoase țin de capacitatea de a-ți recunoaște nevoile, valorile și drepturile, respectând în același timp limitele celorlalți.
Nu trebuie să țipi ca să fii puternică.
Nu trebuie să ameninți.
Nu trebuie să demonstrezi nimic.
Poți spune calm:
„Nu accept să fiu tratată astfel.”
Iar dacă acel comportament continuă, poți lua o decizie care să îți protejeze limita: închei conversația, mă retrag, reduc contactul sau, dacă este necesar, ies din relație.
Puterea nu stă în cât de tare poți lovi înapoi.
Puterea stă în faptul că știi când să îți retragi mâna de lângă ceea ce te rănește.
Nu trebuie să devii un om care rănește
Poate că până acum ai fost femeia care spunea mereu „da”.
Cea care îi înțelegea pe toți.
Cea care ierta.
Cea care mai dădea o șansă.
Cea care se temea să nu fie considerată egoistă.
Poate că este timpul să înveți ceva simplu:
Nu trebuie să devii rea ca să fii puternică.
Trebuie doar să devii clară.
Să știi unde începi tu și unde se termină ceilalți.
Să știi ce accepți și ce nu.
Să nu mai explici de zece ori un „nu”.
Și să nu te simți vinovată pentru că te protejezi.
Fetița din experiment nu a avut nevoie de o lecție despre psihologie.
A privit piuneza cu vârful în sus și a înțeles:
„Asta mă poate răni. Nu ating.”
Poate că și noi, adulții, avem nevoie să învățăm din nou această lecție.
Nu tot ce ni se întinde trebuie acceptat.
Nu orice om merită acces nelimitat la noi.
Și nu orice „nu” ne face oameni răi.
Uneori, „nu” este felul în care sufletul nostru spune: „Mă protejez.”
Iar uneori, cea mai puternică femeie nu este cea care îi înțeapă pe ceilalți.
Este cea care a învățat să nu mai pună mâna pe piuneza care o rănește.
O fetiță vede două piuneze. Una are vârful în sus, cealaltă este întoarsă.
Mama îi cere să le atingă.
Pe prima o refuză: „Mă înțeapă!”
Pe a doua o atinge fără probleme.
Copiii știu instinctiv să se ferească de ceea ce îi poate răni.
Noi, adulții, de ce acceptăm uneori să fim răniți de aceiași oameni, iar și iar?
Poate pentru că nu am învățat să punem limite.
Poate pentru că ne este teamă să spunem „nu”.
Poate pentru că am confundat bunătatea cu obligația de a suporta orice.
Experimentul celor două piuneze are o lecție simplă: când nu îți protejezi limitele, unii oameni vor continua să le depășească.
