Sindicatele din Educație pregătesc un protest în fața Guvernului pentru miercuri, 19 august, nemulțumirea principală fiind legată de incertitudinea privind majorarea salariilor cadrelor didactice. La manifestație sunt așteptați între 2.500 și 3.000 de profesori, cercetători, cadre universitare, angajați din grădinițe și din școlile auxiliare.

Președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, susține că autoritățile și-au asumat anterior anumite angajamente privind creșterea salariilor, însă până în prezent nu există un proiect clar care să confirme aceste majorări.
La adoptarea bugetului pentru anul 2026, majorările salariale pentru angajații din educație nu au fost prevăzute. Ulterior, fostul Guvern a promis că salariile vor fi majorate prin modificări ale legislației și rectificări bugetare. Ministrul Educației, Dan Perciun, anunțase că profesorii ar urma să primească, de la 1 septembrie 2026, majorări semnificativ peste rata inflației.
Potrivit ministrului, autoritățile caută în continuare soluții pentru a răspunde așteptărilor cadrelor didactice, iar situația ar urma să fie clarificată în următoarele două săptămâni. În același timp, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a atras atenția că eventualele majorări trebuie corelate cu veniturile prognozate ale bugetului.
Nu toți profesorii intenționează însă să participe la protest. Directoarea Liceului „Mihai Viteazul” din Chișinău, Nelly Berezovschi, și-a anunțat participarea, în timp ce șefa Direcției Educație Leova, Aliona Carafizi, a declarat că, din informațiile pe care le deține, puțini profesori din raion vor merge la manifestația de la Chișinău.
În prezent, salariul unui profesor tânăr este cuprins între aproximativ 8.000 și 12.000 de lei lunar, inclusiv anumite sporuri, iar un profesor cu grad didactic superior și normă completă poate ajunge la circa 16.000 de lei.
Sindicaliștii spun că vor analiza rezultatele discuțiilor cu autoritățile după protestul din 19 august și nu exclud noi acțiuni în luna septembrie, dacă revendicările nu vor fi soluționate. Totodată, aceștia susțin că nu intenționează să blocheze festivitățile de 1 septembrie.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova