La Drochia s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Festivalului Național de creație „Bucuria credinței”, eveniment dedicat promovării valorilor moral-creștine și susținerii tinerelor talente.
Festivalul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, și a Arhimandritului Vlasie, starețul Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” din satul Nicoreni.
La eveniment au participat colective artistice, copii, părinți, pedagogi și preoți din raioanele Drochia, Soroca, Florești și Rîșcani. Festivalul a fost organizat cu sprijinul comunității Asociația Educativă a Copiilor Ortodocși „Clopotnița” din Republica Moldova, condusă de Macrina Țepordei.
În cadrul festivalului au fost promovate valori precum credința, rugăciunea, familia, mama, patria, bunătatea, dragostea față de aproapele, pacea și valorile creștine.
Participanții au fost evaluați în funcție de calitatea interpretării, intonație, acuratețe, prezență și ținută scenică, precum și talentul artistic.
Printre laureații ediției s-au numărat și mai mulți participanți din raionul Hîncești. Duetul Cristina și Taisia Mereacre, precum și eleva Alexandra Olaru au obținut locul II la categoria de vârstă 10–13 ani. La categoria 14–17 ani, Alexandrina Doboș s-a clasat pe locul I.
Tot locul I, la categoria 14–17 ani, a fost obținut de Carina Cotovanu din localitatea Dănceni, raionul Ialoveni. O prestație apreciată a avut și Amelia Rusnac din orașul Drochia, la categoria de vârstă 7–9 ani.
Câștigătorii au fost premiați cu diplome, dulciuri și icoane sculptate în lemn.
În cadrul festivității de premiere au evoluat colective corale din raioanele Drochia, Soroca, Florești și Rîșcani. Evenimentul s-a încheiat cu un recital susținut de interpreții de muzică ușoară Costi Burlacu și Corina Țepeș.
Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, a mulțumit organizatorilor și a subliniat importanța acțiunilor cultural-spirituale pentru comunitate și, în special, pentru tânăra generație.
Informația a fost prezentată de Biroul de Presă al Episcopiei de Soroca și Drochia.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova
