Comercianții din Republica Moldova vor fi obligați să afișeze, la raft, țara de origine a produselor alimentare. Noile reguli se vor aplica unităților comerciale cu o suprafață mai mare de 30 de metri pătrați și au scopul de a oferi consumatorilor informații mai clare și de a sprijini producătorii locali.

Potrivit prevederilor, denumirea țării de origine va trebui indicată într-un mod lizibil pe indicatorul de preț sau lângă acesta, iar folosirea drapelului va fi opțională, însă nu va putea înlocui denumirea țării.
Comercianții care nu vor respecta noile obligații riscă sancțiuni. Amenzile pot ajunge până la 6.000 de lei pentru persoanele cu funcție de răspundere și până la 12.000 de lei pentru persoanele juridice. Modificările vor intra în vigoare după expirarea termenului prevăzut de lege pentru adaptarea comercianților la noile cerințe.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova