Descoperire arheologică valoroasă la Bălceana: Un vas ceramic rar a ajuns la Muzeul Național de Istorie

Un set de vase ceramice vechi de aproximativ 1.300 de ani, descoperit în satul Bălceana, raionul Hîncești, a intrat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei și este prezentat publicului în cadrul proiectului „Exponatul lunii”.
Vase vechi de peste 1.300 de ani, expuse la Muzeul Național de Istorie. Descoperirea rară a fost făcută la Bălceana

Artefactele au fost descoperite întâmplător în toamna anului 2025, în timpul săpării unui beci. Persoana care le-a găsit a anunțat profesorul de istorie Vladislav Trestianu, iar informația a fost transmisă imediat Agenției Naționale Arheologice, care a intervenit pentru cercetarea și recuperarea pieselor.

Setul este format din trei vase păstrate aproape intact și un fragment de vas-borcan, datate în secolele V–VII. Specialiștii spun că unul dintre vase este un exemplar extrem de rar pentru patrimoniul arheologic al Republicii Moldova, deoarece astfel de descoperiri sunt, de regulă, găsite doar în stare fragmentară.

Datorită valorii sale istorice și științifice, descoperirea a fost restaurată și inclusă în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Totodată, cercetătorii pregătesc un studiu științific dedicat acestei descoperiri, care urmează să fie publicat într-o revistă de specialitate.

Reprezentanții Agenției Naționale Arheologice subliniază că acest caz demonstrează importanța sesizării rapide a descoperirilor arheologice și a colaborării dintre cetățeni, profesori, specialiști și instituțiile de patrimoniu pentru protejarea istoriei Republicii Moldova.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …