Monday, 26 October , 2026

La mulți ani lucrătorilor medicali și farmaciștilor: Recunoștință și apreciere la Spitalul Cărpineni

Cu prilejul sărbătorii profesionale – Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului, administrația IMSP Spitalul Cărpineni adresează sincere felicitări și urări de sănătate, prosperitate și împliniri profesionale întregii comunități medicale.

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, spital şi text

Evenimentul a fost marcat printr-o activitate festivă organizată în cadrul instituției, unde angajații au fost felicitați și distinși cu diplome și mesaje de apreciere din partea conducerii, în semn de recunoaștere a muncii, devotamentului și profesionalismului de care dau dovadă zilnic.

Directorul IMSP Spitalul Cărpineni, Ion Purice, a transmis un mesaj de mulțumire colectivului medical, subliniind rolul esențial al fiecărui angajat în funcționarea și dezvoltarea instituției. Acesta a evidențiat efortul depus în condiții dificile, nopțile de gardă, responsabilitatea și grija constantă față de pacienți.

„În spatele fiecărui succes al spitalului se află efortul, sacrificiul și dedicarea dumneavoastră. Sunteți cea mai valoroasă resursă a instituției noastre”, a menționat directorul în mesajul său.

Administrația IMSP Spitalul Cărpineni își exprimă aprecierea față de întreaga echipă medicală, farmaceutică și administrativă pentru munca depusă și contribuția adusă zilnic la ocrotirea sănătății oamenilor.

Cu acest prilej, colectivului îi sunt adresate urări de sănătate, putere de muncă, respect din partea comunității și satisfacții profesionale în nobila misiune de a salva vieți.

La mulți ani tuturor lucrătorilor medicali și farmaciștilor!

Vezi si

Premieră istorică în fotbalul din Republica Moldova: trei femei au arbitrat meciul Zimbru Chișinău – CSF Bălți

Fotbalul moldovenesc a bifat un moment istoric în weekend, după ce partida dintre Zimbru Chișinău …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *