Monday, 26 October , 2026

Negocieri istorice la Luxemburg: Moldova și Ucraina intră oficial în sala de negocieri cu Uniunea Europeană: primul cluster deschis la Luxemburg

Ziua de 15 iunie marchează un moment decisiv pentru Republica Moldova și Ucraina: la Luxemburg au fost lansate oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană, odată cu deschiderea primului grup de capitole din legislația europeană, dedicat statului de drept și democrației.

Evenimentul are o puternică încărcătură simbolică, cele două state depunând cererile de aderare imediat după declanșarea invaziei ruse la scară largă în 2022. Deși liderii europeni au decis încă din iunie 2024 deschiderea negocierilor, procesul a fost blocat timp de un an de opoziția fostului guvern de la Budapesta. Schimbarea politică din Ungaria a permis însă un vot unanim al statelor membre pentru lansarea primului „cluster”.

Acesta vizează reformele în justiție, funcționarea instituțiilor democratice și consolidarea statului de drept. Ulterior, discuțiile se vor extinde către piața unică europeană, mediul, politicile economice și sociale.

Într-o declarație comună, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, António Costa, au lăudat „determinarea și curajul” Moldovei și Ucrainei. „Extinderea este o alegere strategică”, au transmis cei doi lideri.

La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că deschiderea primului cluster reprezintă „un sprijin politic și moral semnificativ” pentru cetățenii ucraineni.

Experții europeni atrag atenția că procesul de aderare rămâne unul complex și de durată: fiecare țară trebuie să adopte mii de acte legislative și să obțină, în final, aprobarea unanimă a tuturor statelor membre.

Vezi si

Premieră istorică în fotbalul din Republica Moldova: trei femei au arbitrat meciul Zimbru Chișinău – CSF Bălți

Fotbalul moldovenesc a bifat un moment istoric în weekend, după ce partida dintre Zimbru Chișinău …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *