Un copil în vârstă de 5 ani din Chișinău a decedat la câteva ore după ce a fost internat în stare extrem de gravă la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii. Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Sănătății, micuțul dezvoltase complicații severe provocate de varicelă.

Conform autorităților, copilul s-a îmbolnăvit pe 2 iunie, iar la cinci zile de la debutul bolii, pe 7 iunie, a fost adus la spital în stare critică. În urma investigațiilor, medicii au stabilit diagnostice grave, inclusiv encefalită variceloasă, comă de gradul I și edem cerebral de gradul III. În pofida eforturilor depuse de echipa medicală, copilul a decedat în aceeași zi, la scurt timp după internare.
Cazul a fost înregistrat și de poliție, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele producerii decesului.
Tragedia readuce în atenția publică riscurile complicațiilor severe care pot apărea în cazul unor boli considerate, de multe ori, obișnuite în copilărie, precum varicela.
SMILE FM MOLDOVA Hincesti – Leova