Turneu de minifotbal în memoria eroului Mihai Moraru, desfășurat la Hîncești

Astăzi, 29 mai 2026, la Hîncești, polițiștii au organizat turneul tradițional de minifotbal dedicat memoriei ex-comisarului CPR Hîncești, Mihai Moraru, erou căzut la datorie la 15 martie 1992, în timpul conflictului armat pentru apărarea integrității și suveranității Republicii Moldova.

Evenimentul a fost găzduit de Inspectoratul de Poliție Hîncești și a reunit echipe din cadrul Inspectoratelor de Poliție Nisporeni și Criuleni, angajați ai Direcției Situații Excepționale Hîncești, veterani ai MAI, rude ale eroului comemorat, precum și numeroși invitați de onoare.

La ceremonia oficială au participat Secretarul de stat al MAI, Alexandru Bejan, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Iurie Levinschi, Elena Moraru Toma, fiul eroului Mihai Moraru, alături de reprezentanți ai administrației publice locale și alți invitați.

Evenimentul a debutat cu depuneri de flori la monumentul dedicat lui Mihai Moraru, amplasat în incinta Inspectoratului de Poliție Hîncești, urmate de un moment de reculegere în memoria celui care și-a sacrificat viața pentru țară.

Prin organizarea acestui turneu, participanții au adus un omagiu tuturor eroilor căzuți la datorie și au reafirmat importanța valorilor precum curajul, patriotismul și devotamentul față de Republica Moldova.

Turneul s-a desfășurat într-o atmosferă de respect, solidaritate și fair-play, demonstrând că memoria eroilor rămâne vie în inimile colegilor, familiei și comunității.

Vezi si

Violența domestică în Moldova: legi există, dar sistemul are încă breșe majore

Republica Moldova are legislație pentru combaterea violenței în familie și a ratificat Convenția de la …